Consiliul raional Nisporeni
pagina oficială
       
Prima
Contact
Harta
 
Prima / Evenimente / Primul Liceu din Nisporeni la 15 ani
Primul Liceu din Nisporeni la 15 ani
16.12.2008 Accesări: 3630
Text:
 
Articol din ziarul "Gazeta de VEST"

Vineri, 5 decembrie 2008, primul Liceu din raion şi unul dintre primele instituţii de învăţămînt de acest fel din republică - Liceul Teoretic “Boris Cazacu” din Nisporeni a celebrat împlinirea a 15 ani de activitate. Cu ocazia acestui eveniment un moment solemn al festivităţii a fost inaugurarea bustului lui Boris Cazacu, lucrat de către sculptorul Tudor Cataragă, băştinaş din s. Selişte, unul dintre meşterii care au lucrat şi monumentul marelui voievod Ştefan cel Mare din piaţa oraşului Nisporeni.
La inaugurarea bustului omului de ştiinţă român care a fost Boris Cazacu au fost prezenţi şi au luat cuvîntul directorul liceului în cauză dl. Ion Dima, preşedintele raionului, omul care a fost şi primul director al acestei instituţii de învăţămînt dl. Ion Munteanu, dna Maria Ciobanu, Director General al DGîTS Nisporeni, dl. Ciobanu Anatol, profesor universitar, membru al Academiei de Ştiinţe din Republica Moldova, dl. Ciorici Mihai, consilier raional, dl. Isidor Doctoreanu, profesor universitar, scriitor, ecolog, teolog, România, dl. Tudor Cataraga, sculptor, autorul bustului.
Onoarea dezvelirii bustului a fost acordată dlui Ion Munteanu şi Isidor Doctoreanu.
Actul doi al festivităţii a fost spectacolul artistic prezentat celor prezenţi, în cadrul căruia au fost rostite de asemenea multe cuvinte frumoase şi urări de bine atît instituţiei de învăţămînt în cauză cît şi corpului profesoral. în numărul vorbitorilor su fost dna Tatiana Strîmbeanu, director adjunct pentru instruire al liceului, dna Tatiana Gheorghiev, profesoară de istorie, dna Nina Ionuţ, Preşedintele Senatului Părintesc, dna Silvia Robu, părinte, dna Zinaida Stratulat, directorul Liceului Teoretic “Alexandru cel Bun”, dna Sîrbu Veronica, directorul gimnaziului “M. Eminescu”, dra Bejan Elena, liceană, cl. XII, dl. Grigore Drăgan, reprezentantul Primăriei Nisporeni.
Tot în cadrul programului de sărbătoare s-a încadrat şi neprevăzuta în scenariu înmînare de cadouri.

D.M.

 
Prima / Evenimente / Primul Liceu din Nisporeni la 15 ani
Tel. +373 (264) 22058 Anticamera
Fax. +373 (264) 22291
Adresa:
MD – 6401, or. Nisporeni, str. Ioan Vodă, 2
Prima Contact Harta
Actualizat: 20.09.2019
Vizitatori: 779559
sus
Copyright © 2019 CONSILIUL RAIONAL NISPORENI. REPUBLICA MOLDOVA. Toate drepturile rezervate.
Creat de Trimaran