Tradițional, la finele anului se fac totalurile pentru anul ce s-a scurs. Astfel, la 27 decembrie 2017, în incinta Centrului de Cultură și Tineret "Luceafărul", președintele raionului Nisporeni dnul Ghenadie Verdeș a prezentat raportul de activitate a serviciilor din cadrul aparatului preşedintelui şi subdiviziunilor Consiliului raional. Au fost enumerate realizările importante în dezvoltarea socială, economică şi culturală a raionului, problemele existente dar și obiectivele care urmează să fie realizate în viitor. Tot în cadrul evenimentului, a avut loc premierea „Topului raional al personalităților” anului 2017, în următoarea componență:
1. Antreprenorul anului 2017 Curilov Evghenii - Conducător Întreprinderea cu Capital Străin NIRES INTERNATIONAL Societate cu Răspundere Limitată.
2. Omul Anului în domeniul culturii - Răileanu Alexandru - Director Școala de Muzică Nisporeni.
3. Omul Anului în domeniul sănătății - Lungu Mihai, Șef Secție Terapie, la Instituția Medico-Sanitară Publică, Spitalul Raional Nisporeni.
4.Omul Anului în domeniul educației - Brașoveanu Grigore, Antrenor Emerit al Republicii Moldova.
5.Omul Anului în domeniul asistenței sociale - Gorceag Angela, Șef Serviciu Casa Comunitară, or.Nisporeni.
6.Omul Anului în domeniul administrației publice și organelor de drept - Rusu Victor, Primarul satului Bursuc.
7. Sportivul anului - Tretiacova Ecaterina, Maestru Internațional al Sportului.
8. Omul Anului în domeniul protecției mediului - Homițchi Ion, Administrator Apă, Canalizare și Evacuarea Deșeurilor.
În cadrul evenimentului, atmosfera de sărbătoare a fost încinsă de trupa jazz/rock Alex Calancea Band, împreună cu interpretul Guz și Viola. La final, Președintele raionului a mulțumit tuturor pentru prezență, dorindu-le sărbători frumoase, belșug în toate, prosperitate și sănătate.